Sădește ceea ce vrei să crească (Ramona Andrei)

Scopurile imediate față de scopurile pe termen lung, în parentalitatea sănătoasă.

Un articol scris de Ramona Andrei

grow healthy plant drops 21Lucrez cu mare pasiune și bucurie cu părinții. Și fac aceasta având în minte ideea de moștenire lăsată lumii … nu de mine, ci de fiecare copil care își atinge potențialul. Și fiecare copil își va atinge potențialul atunci când unicitatea lui va fi valorizată și hrănită cu iubire și responsabilitate.

 

Întâlnesc însă adesea un tipar comportamental al părinților, pe care îl știu deja ca fiind neproductiv: reacția imediată la comportamentul indezirabil al copilului, fără a integra și reflecta la consecințele pe termen lung în dezvoltarea lui. De unde știu că nu este productiv? Pentru că lucrez cu adulții care au fost copiii care au primit aceste mesaje și au învățat din aceste reacții. Și văd efectele lor.

 

Dar iată cum arată în practică acest principiu: “sădește ceea ce vrei să crească” …

 

Indiferent că are 5 ani sau 10 ani, 8 luni sau 16 ani, copilul tău are un scop în fiecare alegere pe care o face. Și scopul nu este niciodată să facă rău … ci să își satisfacă o nevoie neîmplinită. Atunci când se cațără pe mobilă ca să își caute jucăriile sau îți pictează perdeaua, copilul nu vrea să te enerveze … poate însă vrea să exploreze, vrea să își exprime creativitatea sau … vrea atenție! Și nici măcar acest ultim potențial scop nu este rău. Este firesc, natural să vrem să fim văzuți. Dacă copilul tău își înfige mâinile în piureul de legume și și-l pune în cap, pe haine și pe pereți în încercarea lui de a mânca singur, o face din curiozitate, din dorința de a își explora propriile puteri și de a își exersa abilitățile până când devin stabile.

 

Cum reacționează în mod tipic adulții? Eu văd 2 variante: una este “îl las să facă ce vrea pentru că noi am fost condiționați destul și ei nu trebuie să mai sufere” sau o alta “lasă că îi dau eu, să nu se murdărească/nu pune mâna/este rușine/nu este bine” și aici fiecare poate completa cu toată paleta de reacții posibile.

 

Și mă întreb și te întreb, pe tine părinte/bunic/educator … ce fel de copil ai vrea să crească în prezența și sub inspirația ta? Care ar fi acele calități pe care ți-ai dori să le vezi la copil și care să te facă să spui: "am făcut tot ce a ținut de mine ca să crească sănătos”? În cazul în care răspunsul tău este: ”să fie cuminte, să își vadă de treaba lui …” probabil că nu te-ai gândit niciodată la consecințele acestui “cuminte”. Dar pot să îți spun că fiecare alegere făcută din frică, din condiționare va genera efecte în plan mental, emoțional, relațional și fizic în viitorul adult. Dacă răspunsul tău este: ”vreau să fie liber, să ofere ceva bun lumii, să fie fericit și să aibă relații sănătoase” atunci te invit să te uiți la reacțiile tale imediate.

 

Atunci când iei copilul din față prizei, spunându-i că nu este voie, ce învață copilul din aceasta? Poate învăța că oamenii nu îl susțin în a descoperi lumea, poate va renunța să exploreze și să fie curios? Atunci când îi spui “fii cuminte, fă ce îți spun eu” se poate să tragă concluzia că singura cale de a obține iubirea și susținerea celorlalți va fi să facă pe plac? Acum îți place acest efect, dar când îl vei vedea în relații în care este dominat, în care ajunge să îi fie rău fizic, emoțional sau mental pentru că nu știe să spună NU, vei mai fi fericit cu rezultatul? Nu o să îți spun care este răspunsul meu pentru că aș vrea să ai spațiul să ți-l găsești pe al tău. Dar nu uita: fiecare alegere pe care o faci acum ca părinte, hrănește ceva în copilul tău. Tu hotărăști ce hrănești: frica sau asumarea.

 

Și dacă te-am pus pe gânduri … te invit să mai faci un pas: să reflectezi la situațiile cele mai recente în care ai reacționat și să îți pui întrebarea: “ce aș fi putut să spun sau să fac altfel încât copilul meu să câștige putere și asumare din această experiență, iar relația noastră să devină mai solidă?” Și dacă tu simți că ai găsit un răspuns mai bun decât ceea ce ai făcut deja … împărtășește-l cu un alt părinte. Nu din perspectiva lui ”am dreptate”, ci din perspectiva lui ”cum altfel?”

 

Și pentru că știu că nu este ușor să construiești alternative noi, îți ofer un indiciu: care este acel DA pe care îl poți spune copilului tău în situația respectivă? Acel DA care îl va ajută să crească?

 

Dacă ești curios să descoperi mai mult și să ajungi la o înțelegere mai profundă a copilului tău și a dinamicilor voastre de familie, te invităm la primul modul din programul nostru de parenting ”De la libertate la asumare". Click aici pentru detalii!

Newsletter